<< Am luat biletul inca de la inceputul calatoriei si, chiar asa, nu am mai avut locuri decat la "cuseta cu 6 paturi fara AC"...
In teorie suna ok. Imi imaginam o cuseta gen camera, cu cate doua paturi supraetajate pe trei pereti si usa cu cheie. Cam ca atunci cand am fost cu tata la Iasi... S-a dovedit ca am o imaginatie bogata!
Credeam ca dupa 2 saptamani in India am vazut sufucient cat sa ma imunizez. Sau macar sauficient cat sa fiu pregatita sa infrunt experienta trenului.
M-am inselat.
Cand am ajuns in gara mai-mai sa n-o recunoastem sub masa compacta si colorata de trupuri asternute pe jos in asteptare... ce asteptau? Sa-l citam pe Marcel "la cati oameni sunt aici ma gandesc ca-s o multime de trenuri si mi-e teama sa nu-l incurcam pe-al nostru". In mintea mea s-a format imediat replica "si mai rau este daca toti oamenii asteapta acelasi tren! Al nostru." Se spune ca adevarurile se zic in gluma. Ha. Ha.
Urcatul in tren s-a facut pe intuneric, noroc ca telefoanele noastre au mai nou lanterna. "Cuseta cu 6 paturi' este de fapt un vagon lung cu multe paturi suprapuse, doar despatite de un perete, 3 pe o parte, 3 pe alta... Si tot asa... Usa? Cu cheie? Ce glume bune! (proaste...) Iar bazarul s-a mutat din piata in tren: o cafea, un ceai, un chips, un hamburger, o supa de rosii...cred ca daca cer bratari imi aduc si de-ala! Dintro data rasare si un brahman cu binecuvantarile pregatite. Nu te intreaba, ca sa nu-ti dea vre-o sansa sa refuzi. Isi inmoaie degetul in vopsea si te plezneste peste frunte, sa te recunoasca zeii, dupa care iti arata tavita in care alti binecuvantati contribuisera deja cu donatii. Ce poti sa mai zici? Doar binecuvantarile nu se pot returna...
Nu trec 5 minute si puhoiul incepe sa se reverse. Tocmai cand ne simteam si noi cat de cat confortabil ca imparteam "cuseta" cu alti 3 turisti si ocupam momentan 3 paturi, stand in sezut, socializand... Ce daca avem locuri?! Puhoiul trebuie sa se aseze undeva - iar ei luasera cate 3-5 pe-un loc! Si iata cum vin si se aseaza nonsalanti, cracanati si zgomotosi pe locurile noastre, isi scot pantofii sau papucii si se simt ca acasa. Sau in cort...
Noi, cei 6 turisti, lezati in spatiul personal protestam timid, moment in care invadatorii decid ca "n-au cu cine" si se muta catre paturile de sus. In ascensiunea lor catre noi teritorii isi etaleaza talpile nespalate pe care namolul se consolidase ca fundatia caselor.
Pe patul de dedesubt, in mod normal destinat unei persoane, isi face aparitia o intreaga familie: mama, tata si 3 copii...si toti cinci tipa!
Acesta este momentul culminant al imunitatii mele. Si explodez "**** experienta indiana!" Tren ne-a trebuit, tren am primit! De ce sa zburam noi o ora, cand putem experimenta adevarata Indie in tren!
Timp de 12 ore... >>
In teorie suna ok. Imi imaginam o cuseta gen camera, cu cate doua paturi supraetajate pe trei pereti si usa cu cheie. Cam ca atunci cand am fost cu tata la Iasi... S-a dovedit ca am o imaginatie bogata!
Credeam ca dupa 2 saptamani in India am vazut sufucient cat sa ma imunizez. Sau macar sauficient cat sa fiu pregatita sa infrunt experienta trenului.M-am inselat.
Cand am ajuns in gara mai-mai sa n-o recunoastem sub masa compacta si colorata de trupuri asternute pe jos in asteptare... ce asteptau? Sa-l citam pe Marcel "la cati oameni sunt aici ma gandesc ca-s o multime de trenuri si mi-e teama sa nu-l incurcam pe-al nostru". In mintea mea s-a format imediat replica "si mai rau este daca toti oamenii asteapta acelasi tren! Al nostru." Se spune ca adevarurile se zic in gluma. Ha. Ha.
Urcatul in tren s-a facut pe intuneric, noroc ca telefoanele noastre au mai nou lanterna. "Cuseta cu 6 paturi' este de fapt un vagon lung cu multe paturi suprapuse, doar despatite de un perete, 3 pe o parte, 3 pe alta... Si tot asa... Usa? Cu cheie? Ce glume bune! (proaste...) Iar bazarul s-a mutat din piata in tren: o cafea, un ceai, un chips, un hamburger, o supa de rosii...cred ca daca cer bratari imi aduc si de-ala! Dintro data rasare si un brahman cu binecuvantarile pregatite. Nu te intreaba, ca sa nu-ti dea vre-o sansa sa refuzi. Isi inmoaie degetul in vopsea si te plezneste peste frunte, sa te recunoasca zeii, dupa care iti arata tavita in care alti binecuvantati contribuisera deja cu donatii. Ce poti sa mai zici? Doar binecuvantarile nu se pot returna...
Nu trec 5 minute si puhoiul incepe sa se reverse. Tocmai cand ne simteam si noi cat de cat confortabil ca imparteam "cuseta" cu alti 3 turisti si ocupam momentan 3 paturi, stand in sezut, socializand... Ce daca avem locuri?! Puhoiul trebuie sa se aseze undeva - iar ei luasera cate 3-5 pe-un loc! Si iata cum vin si se aseaza nonsalanti, cracanati si zgomotosi pe locurile noastre, isi scot pantofii sau papucii si se simt ca acasa. Sau in cort...
Noi, cei 6 turisti, lezati in spatiul personal protestam timid, moment in care invadatorii decid ca "n-au cu cine" si se muta catre paturile de sus. In ascensiunea lor catre noi teritorii isi etaleaza talpile nespalate pe care namolul se consolidase ca fundatia caselor.
Pe patul de dedesubt, in mod normal destinat unei persoane, isi face aparitia o intreaga familie: mama, tata si 3 copii...si toti cinci tipa!
Acesta este momentul culminant al imunitatii mele. Si explodez "**** experienta indiana!" Tren ne-a trebuit, tren am primit! De ce sa zburam noi o ora, cand putem experimenta adevarata Indie in tren!
Timp de 12 ore... >>
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu