joi, 13 octombrie 2011

Orionidele - stele cazatoare...


"Între 2 octombrie și 7 noiembrie Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Numărul de meteori pe oră crește, maximul fiind atins cândva între 20 și 22 octombrie. Stelele căzătoare par a veni din constelația Orion, de aici venind și numele curentului: Orionide.
Putem vedea în medie 25 de stele căzătoare pe oră dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Depinde de traiectoria planetei noastre și de bogăția norului de particule. Puteți observa Orionidele după miezul nopții până la răsăritul Soarelui interval în care constelația Orion se află deasupra orizontului. Anul acesta cerul va fi stricat de Luna în faza de Ultimul Pătrar, fiin posibil să vedem numai 10 stele căzătoare pe oră. Dacă stați cu ochii pe cer trei ore veți vedea mai multe, mai ales dacă vom avea o activitate crescută.
Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa.
Dacă doriți să observații meteorii cu ochii voștri trebuie să ieșiți în afara orașului și să priviți cerul minim o oră. Se recomandă să priviți la zeni (deasupra capului)."


Sursa: http://www.astro-urseanu.ro/

vineri, 8 iulie 2011

Aventurile Cavalerului de Curtea de Arges la britanici


"...chiar acum sunt pe un mare vapor Stena Line pe drumul intre belfast si glasgow. ce am facut pana acum: am luat un avion Bucuresti Paris CDG, cu mici turbulente in zbor, ajuns la paris si luat o avioneta RJ aircraft avroline si nu mai stiu cum... era de cca 60 de persoane (un pic mai mare ca autobuzu de Pitesti) , ajuns cu bine la Dublin, cautat rapid cazarea de Dublin , gasit pe Drumcorda Road, chiar v-a-v de un mare stadion de-al lor.
gazda - un negru, dar de origine indiana ,  pe nume Bala , foooaaarte prietenos- mic dejun numai scrrambled eggs - cu mare accent pe scrrrrrrr....

vineri 1 iulie - plecat la vizita dublin, vazut Castelul lor, ghid vorbitor - frumos. dupa aceea mancat ceva - ca se facuse timpul, si plecat catre Old Jameson Distilery - mi-am propus obiective culturale :), acolo la inceputul turului ghida a intrebat: se ofera cineva voluntar sa deguste niste whiskey? bineinteles, ca si Mihnea s-a bagat.... degustare whiskey irlandez , whisky scotian si american... diferenta:irlandez se  scrie cu e in whiskey si fara e in whisky scotian si cel american... american este vestitul Jack Daniels. Alte difrente: irlandez e triplu distilat si se pune la pastrare/ invechire in butoaie folosite din Portugalia... cel scotian este dublu ddistilat si un pic afumat, cel american are gust de lemn proaspat - se invecheste in butoaie noi... degustarea se face cu baut de apa intre....
dupa degustarea de whiskey, cautat urmatorul obiectiv cultural si anume Guiness factory... o imensitate de fabrica de bere unde la finalul turului , la et 7 in sky bar iti da un PINT de bere proaspatta Guiiness... dar nu are nici o treaaba cu ce stim noi despre bere, e mai ciudata la gust... 
in fine cam atat din Dublin, denumirea vine de  la Duuv Linn - in irlandeza lor celta cred inseamna balta neaagra, acum orasul are si denumirea Irlandeza Baile Atha Cliath - inseamna acelasi lucru.

2 iulie dimineata dus la aeroport si luat o masina de inchiriat Ford Focus - si omul de acolo iimi spune ca sunt primul sofer masina avea doar 35 km la bord. luat masina cu emotii - de condus pe partea cealalta - volanul, schimbatorul are vitezele in aceleasi pozitii si e intr-un mare fel sa mesteci in oala cu mana stanga... nu prea imi iesea a 2-a :)
in fine pe autostrada sunt 3 benzi si te obisnuiesti... dus catre waterford - luati pe google map de cautati - acolo voiam sa vad un muzeu al comorilor, dar surpriza: orasul era inchis avea loc TALL Ships Race si jumatate de irlanda  era acolo...
asa ca am mers catre Corcaigh sau Cork  sa cautam ceva de cazare...nu am gasit asa ca am mers catre Blarney castle - cca 15 km de oras si am gasit cazare si cu bere..... in seara respectiva meci box Klistko sau cum se scrie vs Hay englez...  toata Irlanda tinea cu rusul din principiu ...)

dimineata 3 iulie vizitat castelu din Blarney unde in varf era o piatra de pupat - piatra de la Blarney. sa o pupe altii! te punea sa stai cu capul in  jos pe spate si sa o pupi... la cca 50 m de pamant...
de la blarney am  plecat la un alt castel undeva langa Limerick, sau Lumneach in irlandeza butterny sau nu stiu cum... frumos vizitat, mers cu masina dupa pana la Spanish Point _ va rog verificati cu google unde este:am bagat pe gps, m-a scos de pe autostrada , m-a bagat pe un drum stramt de 2 masini si dupa - cca 1 km pe o carare....cu greu trecea o masina... in fine am ajuns si am vazut oceanul....dupa aceea am mers la Galway....8 milioane de oi in Irlanda si cam tot atatea vaci... niste peisaje intr-un mare fel... in Galway- cu 50 de mii de locuitori, gasit cazare super la un bed&breakfast vazut orasu seara. Dimineata plecat in tinutul Connemara - nebunie de peisaje....ajuns pana langa oceanul nord atlantic- pe o strada care se nume sky road strada este la cca 100 de metri pe munte, direct langa ocean... senzatie unica...
luat apoi drumu' back to galway, autostrada catre dublin, mancat prost in Athlone, ajuns cu bine la Dublin. lasat masina cu rezervorul plin si cu 1000 de km mai multi. Motorina costa 1.5 euro litrul, irlanda este scumpa... un om mananca o masa cu cca 15 eur....

5 iulie dimi luat un tren pana la Belfast in UK, gasit cazarea  pe cromwell road, relativ aproape de city hall... vizitat city hall free, vazut gaura de unde a plecat Titanicu.... baut niste pint of Carlsberg...
plecat azi dimi, adica 6 iulie catre vapor HSS STENA LINE, London Voyager...t... si mergem catre Stranraer de unde luam un tren catre Glasgow..."
Mihnea

duminică, 8 mai 2011

Trasee turistice - Curtea de Arges - Campulung Muscel


Curtea de Arges
Asezare. Orașul Curtea de Argeș este localizat în partea de nord a județului Argeș, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeș, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, și este înconjurat de dealurile și muscelele sudice ale Munților Făgăraș. Suprafața orașului este de aproximativ 75 km², cadrul natural fiind condiționat de prezența zonei montane din apropiere, care se află la circa 28 km distanță și care introduce variație și diversitate. Este situat la o distanță de 38 km de municipiul Pitești, la 36 km de orașul Râmnicu Vâlcea și la 45 km de Câmpulung
Istoric. Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populație dacă, condusă de Dromichaites (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reședință voievodală și o bisericuță.

Unii specialiști afirmă că tot aici și-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei formațiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniți. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat orașul pe la 1290; alții îl considerau pe Litovoi drept Negru Vodă. Aici s-a aflat curtea lui Basarab I care, până la atacul maghiar din 1330, care a dus la probabila distrugere a orașului, s-a mutat temporar la Câmpulung-Muscel.
Numele inițal al orașului era Argeș. Numele actual al orașului începe să fie folosit din secolul al XVI-lea, prima mențiune cu denumirea actuala datand din 1510 de la domnitorul Vlad cel Tânăr. Până dupa moartea lui Neagoe Basarab, cel ce ridică aici cunoscuta mănăstire, în Argeș și-a aflat reședința Mitropolia Ungro-Vlahiei, întemeiată aici de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul Macarie al II-lea (1512-1521). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcția Bisericii Sf. Nicolae domnesc, prima necropolă a domnilor români dintre Carpați si Dunăre, dar și Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La Curtea de Argeș este înfiintată și prima monetărie a țării de către Vladislav I (Vlaicu) (1364 - 1367), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre Muntenia și orasele din Transilvania și a „lăsat“ cel mai vechi document intern, scris la Argeș pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înfiintată și prima școală locală, unde învățau fii orășenilor. 
Obiective turistice. Biserica mănăstirii, Sala Manole, Mănăstirea Argeş, Fântâna lui Manole, Casa Norocea, Curtea Domnească, Biserica Domnească, Muzeul municipal, Casa Goangă, Biserica Olari, Ruinele Sânnicoara 
Legenda Mesterului Manole spune că tot ceea ce meşterii ar fi zidit se darama de la o zi la alta. Meşterul Manole ar fi visat într-o noapte că dacă îşi va zidi soţia, pe Ana, în pereţii Mănăstirii, aceasta nu se va mai darama si asa a facut... Mesterul ramas izolat pe acoperişul Mănăstirii, din porunca domnitorul Neagoe Basarab, Manole şi-a făcut aripi din şindrilă ca să zboare, dar s-a prăbuşit.  Din locul unde a atins pământul a ieşit un izvor care curge şi acum în apropierea Mănăstirii…

Imprejurimile (vezi harta): Bradet (28 km de Curtea de Arges) - localitate cu privelisti superbe unde gasesti un schit din lemn din sec XV copie a Manastirii Cozia; Corbi (numele complet este Corbii de piatra) - gasesti Biserica Manastirii Sf. Petru si Pavel, sec XIV, sapata in stanca, cu cateva fresce in stil bizantin tot din acel secol, alaturi de care gasesti "Tribunalul" o alta "cavitate" folosita de Neagoe Basarab in calitatea sa de judecator;  Nucsoara - este localitatea unde a locuit Elisabeta Rizea (1912-2003), simbol ar rezistentei taranului roman impotriva comunismului, povestea ei facandu-se auzita prin documentarul "Memorialul durerii"; Jidava - Situat in sudul orasului Campulung Muscel pe fostul teritoriu al satului Apa Sarata ce azi e parte a Campulungului, Castru roman Jidava (Jidova ori Sidova in istoria veche) este parte componenta a sistemului de aparare Limes Transalutanus. Acesta a fost ridicat de imparatii romani Commodus si Septimius Severus in perioada 190-211 (incepea la Turnu Magurele si se sfarsea la Pasul Bran pe o lungime de 235 de kilometri) cuprinzand 13 castre romane inclusiv Castru Jidava. Acesta era cel mai mare dintre ele avand dimensiunile de cca 130 m/100 m fiind singurul construit cu piatra si caramida arsa; Campulung Muscel - Manastirea Negru Voda din secolul XVII, Muzeul de Etnografie,  Casa Golescu;  Namaesti  - gasesti o fascinanta bisericuta taiata in stanca (legenda spune ca doi ciobani au cioplit-o intr-o pestera in care au gasit o icoana reprezentand-o pe Fecioara cu Pruncul).


Surse: Ghidul National Geographic - Romania, Wikipedia   www.director-turism.com,  www.elisabetarizea.ro,  http://www.welcometoromania.ro


sâmbătă, 16 aprilie 2011

Bucharest and beyond...

"Like a giant exotic insect, a large glass clings to the side of an apartment building in the Piata Romana, multicoloured straws emerging from it like tentacles.
From above, an oversized Coke bottle, lying along the building's roof, pours a murky stream of fake beverage.
This, we take it, is the face of the new Bucharest. As we trundle around its streets in our rented Ford Fiesta -- amid garish billboards for Vodafone, L'Oreal and the like plastered on Parisian and neo-Romanesque facades -- this face seems increasingly like that of an adolescent trying on make-up for the first time.
Seeking refuge we head to the Romanian Athaeneum, which sits like a wedding cake in the centre of Bucharest, its white columns defiantly billboard-free. In one of the concert halls, a small crowd has gathered to hear a Polish pianist play Chopin. Despite his stirring arpeggio-filled mazurkas and his lyrical rendering of nocturnes, each piece is followed by an awkward silence. It's as if the audience is still making up its mind whether or not to applaud.
Most Romanians we speak to seem to exhibit a similar ambivalence about the direction in which their country is headed. Aboard the flight from Paris to Bucharest, we meet Nikolae, a former ship's master with piercing bluish-grey eyes, who laments the fact Romanian youth of today don't know or care as much about history as his generation did. On the backs of our boarding passes he scribbles the word tuica, the name of Romania's traditional plum brandy, key conversational phrases and details of his villa by the Black Sea to which he warmly invites us.
Another afternoon, at a food stall, we strike up a conversation with Ileana after she helps us navigate the intricacies of a Romanian menu.
She joins us for lunch at a picnic table across the road from the ironically titled People's Palace. I say ironic because 30,000 of the people's homes were bulldozed by the dictator Nicolae Ceausescu in his rush to erect this austere behemoth, the world's second-largest building.
When asked if things were better now than under his rule, Ileana shrugs: "Well, you know, you can't have it all."
We gnaw contemplatively on our roasted pork and green capsicum kebabs, an impatient breeze tugging at the paper napkins pinned down with slices of bread.
Ileana explains she is glad that Romania's EU membership gives her the freedom to travel throughout the continent but she's not so thrilled about the increasing rates of unemployment and crime.
"In the old days, everyone was guaranteed a job and a decent apartment." As if to poignantly drive home her point, I catch sight of a beggar sitting in front of the People's Palace surrounded by four bulging garbage bags presumably containing his worldly possessions.
While the older generation speaks with some fondness of the past, younger Romanians seem to have embraced the present with open arms and wallets.
Wandering through early evening crowds in the leafy Cismigiu Gardens, every twentysomething person and teenager we see sports an iPod casually dangling from their neck.
Two of the most striking sculptures are in the Piata Revolutei (Revolutionary Square). Right in front of the Central Committee building from which Ceausescu gave his last speech to jeering crowds in 1989 before being whisked away by helicopter to face a firing squad, sits the statue of Iuliu Maniu, a former Romanian prime minister, imprisoned in 1947 for his opposition to communism.
Maniu looks emaciated but defiant. Near him stands the Memorial of Rebirth, a 25m-tall triangular marble blade skewering a black metal boulder, which commemorates the Romanian Revolution that led to Ceausescu's downfall.
Inside the health club on the 21st floor of the InterContinental, the tallest hotel in Bucharest, middle-aged East European businessmen spread their white-towelled torsos out onto the heated marble slab that faces the view.
As we wander out to the adjoining terrace, I can imagine the electric anticipation rippling through the hotel in 1989 when it was the vantage point of choice for the international media reporting on the Romanian Revolution.
Below us the architectural potpourri of the Bucharest skyline reflects Romania's rich and diverse cultural and historic heritage.
Eighteenth-century Orthodox churches nudge up against sombre communist-era apartment blocks. Straddling Rue Kiseleff is Bucharest's own Arcul de Triumf crested by the Romanian tricolour, very similar to its Parisian cousin.
On the Calea Victoriei, the Novotel exemplifies the blending of the traditional and the modern with the reconstructed 19th-century facade of the old Opera House fronting the hotel's modern black glass exterior.
Heading into the countryside towards Transylvania we pass more medieval churches as well as peasant families riding on donkey-drawn carts.
We roll into Brasov, the capital of Transylvania. Schoolchildren play football in the sun-dappled shadows of the gothic Black Church, which borders the town square. Our hotel, the Bella Muzica, prides itself on being located in a 400-year-old building.
While the interiors have been refurbished, the cavernous restaurant in the basement with its stone arches and lanterns makes it seem as though we are eating in a modified but cosy dungeon.
Stepping outside the town's walls, we climb up to the White Tower, one of two watchtowers constructed in the 15th century to alert the townsfolk to imminent raids by Turks and Tartars. Perched on its steps, we watch tendrils of smoke rise from the roofs below, with barely a sound but for the gentle rustle of the river.
We make the obligatory detour to Bran to visit Dracula's castle.
A sign announcing Vampire Camping indicates we must be getting close.
Outside the castle, stalls sell blood wine and a few men wander about in masks and fangs, draped in red and black capes trying to act appropriately ghoulish.
Despite the build-up, the eeriness factor of the castle where Vlad the Impaler, the source of the Dracula myth, visited a few times, is disappointingly low.
Sunlight bathes the central courtyard and the arched windows offer bucolic views of a brook, green fields and the brick cottages of rural Transylvania.
A more imposing presence is Pelees Castle in nearby Sinaia, which rises out of its backdrop of rolling green hills and dense pine forest like a scene from a fairytale. Originally the home of King Carol I, it was later taken over by the Communist Party and used by Ceausescu to host dignitaries such as Richard Nixon, Muammar Gadaffi and Yasser Arafat.
From its terraces a range of regal sculptures of queens in flowing robes and knights in full armour gaze out onto the breathtaking landscape bordered by the snowcapped Carpathians.
Back in Bucharest, we spend our last afternoon searching for the graves of Ceausescu and his wife, Elena, who was also executed in 1989. Our queries for directions from passersby elicit a variety of responses.
One sarcastic woman questions why we are looking for them. Others shrug and say they don't know and don't care. It is dark by the time we finally pull up in front of the large iron gates of Ghencea Cemetery.
"Sorry, closed," shrugs the caretaker through the railings, his white teeth gleaming in the moonlight. We plead with him and finally he relents after securing a promise to buy him a beer.
We crunch along gravel to the dictator's grave; the Orthodox cross that marks the spot glints ghostly white in the light of my camera's flash. Several fresh bouquets of red and white lilies carpet the ground.
Elena's grave is relatively unadorned, with a black iron cross eerily resembling a stake rising out of its centre.
The two were buried in different parts of the cemetery, the caretaker explains, as punishment for their sins.
As we walk to dinner at Balthazar, a trendy French-Asian restaurant, later that night, the dimly lit backstreets are roamed by packs of stray dogs, progeny of the ones abandoned by the Romanians who lost their spacious dwellings to Ceausescu's People's Palace project.
Their howls send chills up our spines and we walk gratefully into Balthazar's oasis of warmth and light. As the howling recedes into the darkness, it feels almost as if the ghosts of Romania's past have finished their work for the night." (www.theaustralian.com.au)

luni, 14 februarie 2011

Romania - seen by Nele Demeulemeester. First stage.


For many people, Romania is a country, like so many others, that they know very little or almost anything about. Or probably, they assume they know the country because of all the immigrants that arrive in their cities; they blame them of taking their jobs (but most of the time, immigrants just do the work that locals don't like to do anymore). Or lastly they know a little bit of Romanian's history and the communist era.
And this is also how I ended up in this wonderful country with beautiful nature and amazingly hospitable people.
About 10 years ago when I was 17, my history teacher asked to write a paper about a historical event or a remarkable person. Not wanting to write aboutNelson Mandela, nor Mother Theresa, as I wanted to discover something else, I asked my mom for some inspiration. She came up with a dictator in the 80ies and his wife had a lot of shoes - but she didn't remember the name. I thought: "Mom, how can I write a paper about this??" But I googled a bit and soon I bumped into Ceausescu. After an interesting research and succesful paper, I wrote in my conclusions that "I didn't know when or how, but once I wanted to go and visit the country to find out if history was still visible and how it had influenced the actual situation in the country". Not knowing that one year later, I would already be in Romania with AIESEC (www.aiesec.com)
In the summer of 2002, I took off to Bucharest and headed towards Craiova where I took part in the AIESEC round trip "Romania beyond Dracula" (rather than Romania beyond Ceausescu). My first impressions of the country, apart from the shock upon arrival when I met the guards at the immigration office with heavy weapons and the rude customs officer. I didn't feel welcomed at all, luckily my AIESEC friend waited for me outside. After waiting for 6 hours in the airport ofBucharest (because I was so "clever" to book a flight that arrived at midnight, so we had to wait for the first bus to the city centre and the bus to Craiova).
We killed the time with chats about Romania, I translated my tourist guide which was considered by my friend as bad. It seemed that it was written by a person that only knew Transsylvania and had generalised all his experienced for the entire country.
So, not knowing what to expect for the rest, we left the airport at dawn. The busride to the centre was an eye-opener for me as a badly prepared Western tourist. The cars in the street seemed from the time when my grandparents just got married. The Dacia was overruling the streets of Bucharest for the last 5 years. When I got back in 2007, I was shocked again by the rapid evolution of the country, seeing more Porsche Cayenne, Mercedes and BMW than inBrussels.
In the centre, we passed the Presidential Palace built by Ceausescu. While the sun already burnt on our skins and after some bodybuilding exercises with my suitcases filled with chocolate and beers, we took a rest near one of the fountains on the main avenue. At this point, I thought back at the stories that I read to write the paper. All cruelties that happened to build the palace passed as a movie in my head. I burst into tears because of unbelief, I tried to imagine all the houses that were destroyed for the palace. My friend woke me up from my historical thoughts, saying that at Ceausescu's time people were at least sure of the things that they got from the government. The freedom that they gained after 1989 went hand in hand with poverty and uncertainty. So many people preferred to receive very few things instead of being free and left with nothing. This moment was actually one of the sadest I passed in Romania.
As from now on, the discovery of all unknown hidden paradises and charming people could start. I was surprised by the welcoming people whereever I passed. Romanians are very hospitable people. My friend carried my heavy suitcases all over the city, opened the door for me all the time, I - as a guest had to enter the house as the first one, I was even given his room to sleep in for the time I stayed (in total one month). I can't imagine this in Belgium: guys let you struggle with your luggage, the host enters the house first and the guest follows, and the guest is given a spare mattress or an inflateble mattress on the floor most of the times.
Another nice surprise was the delicious food. Oh my god, I rediscovered the real taste of tomatoes compared the perfectly looking vegetables that we find in the supermarkets here. But everything here tastes like water. Every morning, I woke up - went to the garden - picked a tomato and prepared my breakfast. I needed some days to adapt to the salty breakfast with cheese and vegetables, because I only eat bread with chocolate cream in Belgium. There was always one little plate with jam. So the first days I took that on my bread, until I discovered that this was only for your last slice - as a sort of a desert ... Shame on me, but nobody told me anything nor blamed me for my ignorance of the local habits.
And when I got back to  Belgium, I asked my mom: do you have tomatoes and cheese. She gave me what she had in the house: a disgusting perfectly looking tomato without taste and some gouda cheese. Also tasteless compared to the good traditional Romanian cheese. It's a bit like feta, but a little different and a pity I can't find it easily in Belgium. Another cheese I really miss is the smoked one. I can go on with my list of delicious foods: raisins, watermelons, meat balls prepared on the barbecue, mamaliga (a side dish made with maize), ... Recently, I was really sad to learn that the tasty vegetables and fruits are threatened by the European Union rules which request perfectly looking stuff of a standard measure and a standard color. I do hope that these people who impose these rules have the chance to taste real food and become more flexible in order to save healthy and tasty food. It's not because an apple has a little brown dot that it's rotten. No, it's because of a little worm - a really intelligent animal that also knows which food is the best! And you will not die of it.
Another tradition in Romania is that you never throw away what is left in a glass. If I left a glass of water or  juice half empty, I found it back the day after. On the other hand, if your glass is empty, it's filled immediately. So if you need a break during the palinca or tuica tasting, a local fruit brandy, you are advised to leave a bottom of a glass.
During the trip of "Romania beyond Dracula" some international delegates complained that it was almost everyday pork meat. I didn't mind because I'm quite flexible in food, but it is true that Romanians eat a lot of pork in all shapes, cuts and ways of preparing the meat.
I was also very lucky to participate in the holiday of Saint Mary (August 15th) at the country side. Romanians, being mainly Orthodox, also have a period of fasting before this day and abstain from all kinds of meat. This results in an enourmous party with at least 5 courses, all containing meat. I never as much meat in my life as then. Chicken, meat balls, barbecue on the
ground with some wood and an improvised grill, ... This was real tradition! And of course I had to share the alcoholical beverages too: home-made wine of the countryside, palinca in a special glass so that you don't smell it, because the smell makes you drunk. I was asked to drink it bottom up. Not being used of drinking these types of strong beverages, I was afraid to get drunk immediately, but indeed, I didn't feel anything at all - just my voice dissapeared for a minute because of the high percentage of alcohol (between 40 and 60, but nobody knows exactly, because it's all home-made).
After this day filled with traditions, I experienced once more the Romanian hospitality. The parents of my friend gave me some souvenirs to take home: a beautiful handmade plate and 2 wooden spoons, all heritage of the family. My friend even told me that those were the spoons that he fought for with his cousins and sister when he was at the country-side with his grandparents. I was honoured that they gave me this presents, but on the other hand, these were family pieces that I didn't want to take away from where it belonged to. I thanked the family gently for this present, but said that these things should stay at the countryside. Trying all my best to convince them, they didn't accept this and I had to take the things home. I really cherish this souvenirs and consider them as very special because they are the symbol for me that I was accepted as a family member and they also symbolise the Romanian hospitality.
7 years later, I was invited to the wedding of this friend. But that is another story full of traditions, which I will share with you next time. I can just add that the culinary aspects of a wedding are also particular.
Take care for now, and feel free to share your opinion and experiences or ask me for further explanations at demeulemeesternele@yahoo.com.

duminică, 30 ianuarie 2011

Remember: Thailanda & Cambodjia - Prima zi in Cambodjia


"Ne-am trezit devreme, am luat micul dejun si ne-am luat la revedere de la gazdele noastre. Unul dintre ei ne-a dus la aeroport.
Zburam spre Bangkok cu ceva emotii la aterizare. Vom schimba avionul, dar si aeroportul. Sunt la 45 de km unul de altul. Zburam in Cambodjia cu Bangkok Airlines care are excusivitate pe aceasta directie – Siem Riap – si niste preturi nesimtite pentru cele 45 de minute de zbor... Mai tarziu, in Cambodjia, am aflat de la Kany (ghidul nostru de acolo) ca puteam veni cu autobuzul, am fi facut mai mult ca si timp, dar daca pui orele pe care le petreci in aeroport si faptul ca am fi platit undeva o treime din pret cred ca ar fi fost mai ok.
E bine de stiut pentru data viitoare :D sau pentru cei care veti merge!
Stam de ceva ore in aeroport timp in care ne cautam cazare pt Puket si Phi-Phi... insula... Aeroportul e dragutz pentru ca are si spatii amenajate pentru fumatori, astfel incat din cand in cand mai fumez o tigara. Oricum am fumat mai putin decat m-am asteptat... doua pachete i le-am lasat lui Lek suvenir si alt pachet satenilor pe drumul prin jungla... fumau tutun intr-o foaie ca de porumb... am incercat si eu, bineinteles! :))
Am reusit in aeroport sa intru 5 minute si sa anunt poporu' ca sunt ok.
Azi e ziua lui Alex... La muuuuulti aaaaaaaani, Aleeeeeeeeeex! I-am trimis sms sa-l uram!


Plecam spre Cambodjia dupa ce am inghetat prin aeroport. Au astia 15 grade in si peste 30 afara... In autobuzul ce ne duce la scara avionului era un tip certat cu dushul, atat de tare ca-ti muta nasul.
Asteptam sa decoleze. In Siem Reap ne asteapta ghidul. Sau cel putin asa confirmat. :)



Cum nu aveam cazarea asigurata am avut ceva emotii la completarea formularelor pentru viza, datorita faptului ca trebuia sa completam adresa la care vom sta. Dupa lungi deliberari am ales sa trecem adresa unui hotel dintr-o revista din avion! :D
Viza? Formularul il lasam intr-o sala mare la prima persoana din cele peste 10 pe la care va trece pasaportul si apoi astepti cuminte in fata ultimului sa fii strigat. Dam pasaportul si mergem la coada. se striga... au o limba frumoasa, atunci cand o vorbesc pe a lor, pt ca numele care le ies pe gura cand ne striga... Francoi (citit cum l-am scris)... tot asteptam sa-l vedem pe francez, cand apare o tipa cu privirea stalcita ca si numele...



Primesc viza. Apoi Adela si restul... radem cand stam la coada pt controlul vamal. Tre sa privim iar in camera ca la thailandezi... Bondarica fusese in China si povestea ca i-a fost greu cu viza pt ca erau “soparle olimpice” :))) Eu asta auzisem pt ca aveam inca urechile infundate... “Ce soparle olimpice”? si toata lumea se puse pe ras... Erau doar Jocurile Olimpice...



Iesim. Ghidul era acolo. socializam, discutam de traseu si cazare. Luam doi tuc-tuci si mergem sa cautam cazare... gasim... langa o farmacie... :) arunc un ochi sa vedem cum se prezinta, nah, n-am plecat de mult de la serviciu :) Apropos, ce-or mai face baietii mei?
Pe drum am vazut orasul, hoteluri foarte bine luminate si mari. Aerul e altul... Kany- ghidul e cu mine si Marius in tuc-tuc. Ne explica despre Siem Reap si Cambodjia... Ne intreaba care cu care suntem cuplati si rade cand aude ca eu sunt cel singur... “Karaokeee, ma' friend”... 60-70$ toata noaptea ... Nu stiu ce au astia cu mine, nu cred ca par disperat... :))



Recu negociaza cazarea in stilu-i caracteristic si scoate super reducere. Si aici totul se negociaza... Ne dushuim si iesim cu tuc-tucii in sat... pardon oras :). Ne oprim la o terasa destul de plina... plina de turisti... Mancam bine si bem vreo 4-5beri... Sa tot stai aici...Berea la halba e juma de $... la sticla? 3-4 $, dar si aici are 640 ml...
Luam tuc-tuci spre hotel... Ma apuc sa scriu pe muzica traditionala... Mi se inchid ochii...
Maine mergem la Angkor Wat...
Noapte buna, copii..."

miercuri, 26 ianuarie 2011

Oferta Tarom de Ziua Indragostitilor... 259 E/ 2 persoane/22 locatii


Compania TAROM pune în vânzare, în perioada 01-24 februarie 2011, o ofertă specială pentru Ziua Îndrăgostiţilor de 259 EURO, preţ cu toate taxele incluse, pentru două persoane care călătoresc împreună, dus-întors, pe zboruri directe operate de TAROM, dinspre România către Europa.
Oferta este valabilă pe 22 de rute directe TAROM, de la Bucureşti către Amsterdam, Atena, Barcelona, Budapesta, Frankfurt, Istanbul, Larnaca, Londra, Lyon, Madrid, Munchen, Paris, Riga, Roma, Salonic, Valencia, Viena, Zurich; Cluj - Frankfurt, Madrid, Viena şi Sibiu - Munchen.
Biletele pot fi achiziţionate de la orice agenţie proprie TAROM sau de la orice agent de turism acreditat.
Pentru a putea beneficia de această ofertă, este necesară petrecerea unei nopţi de sâmbătă la destinaţie, iar perioada maximă de şedere este de două săptămâni, cu plecarea în intervalul 10 februarie - 10 martie 2011.
Oferta dispune de un număr limitat de locuri şi se supune unor termeni şi condiţii.


Totodata mai este de mentionat oferta KLM "Top destination at bottom prices" valabila pana la 31 ianuarie!


Sursa: www.tarom.ro si www.klm.com

Descoperim Antarctica la 15 ani...

Alpinista Crina Coco Popescu, în vârstă de 15 ani, a finalizat ascensiunea pe masivul Vinson, record mondial de vârstă pentru România, îndreptându-se acum spre următorul obiectiv: masivul Sidley, cel mai înalt vulcan al Antarcticii, informează Mediafax.

"Am stat 15 zile in Union Glacier aşteptând să plecăm. Între timp am făcut ture de schi, am mers pe vârfurile din jur, ne-am antrenat. O să încercăm să facem vârful cât mai repede", a declarat Coco.

Plecarea echipei către Sidley a fost împiedicată până acum de un sir de incidente neprevăzute: în Punta Arenas, baza logistică ALE, a fost o săptămână de greve generale care au blocat toate căile de acces şi implicit decolarea Ilyushin-ului cu care urmau să vina şi restul de expediţionari.
Când apele s-au liniştit şi toată lumea era pregătita, încă o veste neplăcuta a schimbat planurile: unul din motoarele avionului nu a mai pornit. A fost necesară încă o săptămâna de aşteptare în care mecanicii aduşi din Rusia să repare defecţiunea.

Vremea a fost favorabilă în toată această perioadă, după cum povesteşte Coco: "Timpul a fost relativ până acum: în general nu a fost frig, n-a scăzut sub -34 grade, dar în toate zilele a bătut vantul. Frig şi vânt foarte puternic au fost numai vreo 3 zile".

De asemenea, odată cu trimiterea pozelor prin intermediul unui pilot rus, Coco a ţinut să-şi liniştească tatăl, trimiţându-i un mesaj scris pe un şervetel: "Nu ai de ce să fii ingrijorat, totul e ok, nu se poate întâmpla nimic rău aici".

Obiectivele lui Coco în cadrul expediţiei din Antarctica sunt escaladarea Mt.Vinson (ascensiune încheiată în 4 ianuarie) şi Sidley - cel mai înalt vulcan de pe continent. Dacă şi ascensiunea pe Sidley reuşeste, Coco va fi prima alpinistă din lume care încheie circutul Seven Volcanoes - cei mai înalţi vulcani de pe cele 7 continente.

Mai multe informatii despre cum se "Traieste la altitudine" gasiti pe http://crinacocopopescu.blogspot.com/ sau  http://www.cocopopescu.com/!

luni, 17 ianuarie 2011

O fărâmă din Praga mea, by Clara S.

I se spune “oraşul de aur”. Însă iarna nu e nimic auriu în Praga, nici măcar asfinţitul. Dar cine are nevoie de el, când există clădirile înfrigurat înghesuite una-ntr-alta, uşile uriaşe din metal zornăitor ferecate misterios, colinele şugubeţe pe care poţi oricând să te joci de-a v-aţi-ascunselea, străduţele strâmbe şi ameţite ce ascund bric-a-brac-uri, galerii, anticariate şi antichităţi, magazine cu muzici, pub-uri pline de viaţă şi restaurante cochete? Cine tânjeşte după aur când are castele cocoţate pe vârfuri de colină sau pitulate strategic, poduri străjuite de pe care auzi glasul păsărilor revoltate, freamătul apei înfrânate şi zumzetul oraşului? Când îl are pe Freud şi Kafka, când există Dancing House, viaţa din oraşul vechi, berea brună, Becherovka şi muzica bună?

Dar încă n-am gustat Praga. Am aterizat într-o după-amiază târzie de duminică. Nu m-aşteaptă nimeni şi nu-mi sunt deloc clare locurile, reţelele de transport, direcţiile. Dar m-am obişnuit. Dacă n-am google-it suficient acasă, filez un Info point. Orice aeroport trebuie să aibă unul. „Avem nişte hărţi-ghid numai că nu sunt gratuite, pe acelea mi le aduce şeful meu abia mâine, că e început de an. Asta, spre exemplu, costă 112 coroane, cam cât o cafea”, zice feciorul din spatele tejghelei cu un zâmbet strâmb. „Ei aş, că doar n-oi veni din Bangladesh – acolo se fac mai nou hainele H&M. Cumpăr-o tu pe-asta!”, spun şi eu, mulţumesc şi mă tirez. Păi o cafea (mă documentasem), era în jur de un euro şi jumătate, adică vreo 35 de coroane. Alături, e un centru cu informaţii despre mijloacele de transport. Au hărţi gratuite, e clar că şeful lor ajunsese mai devreme. Variantele sunt următoarele:
-        26 de coroane (un euro = aprox. 25 de coroane, ca să ştim cum ne situăm) până la hotel şi aveam de schimbat autobuz-metrou-tramvai. Genul acesta de bilet este valabil pe toate mijloacele de transport, timp de 75 de minute din momentul în care este „bifat”, la urcare.
-        Circa 480 de coroane – un minibus care ajunge undeva în zona centrală şi în care pot urca până la patru persoane
-        700-800 de coroane – taxi. De la aeroport până în centru sunt în jur de 15 kilometri.
Cumpăr bilet - aleg prima variantă, normal, am şi altceva de făcut cu banii. Ştiu, you get what you pay for, dar în afara troler-ului, nimic altceva nu mă incomodează...
Teoretic, atunci când ieşi din aeroport nu-ţi trebuie decât un pic de atenţie şi de control al senzaţiei aceleia că totul e vraişte şi străin. Pentru că, în realitate, de cele mai multe ori (experienţa mea vizează „lumi” occidentale), lucrurile sunt logice, simple şi la-ndemână. În staţie, 119 (autobuzul „meu”) ajunge în câteva minute. Lângă mine, un cuplu. Autohtoni. El se oferă să m-ajute cu trolerul, apoi îmi spune că trebuie să bifez biletul şi că îl pot folosi pe orice mijloc de transport, vreme de 75 de minute. Nu-ntrebasem, dar... din Cehia nu arătam sigur. La coborâre, m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. Dacă mai vreau să ştiu ceva. „Acum iei metroul de pe dreapta şi cobori la Namesti Miru. Trebuie să scrie Hostivar”....

Mereu (parc-aş fi colindat o veşnicie) am avut senzaţia că felul în care funcţionează metroul în Paris este atât de logic şi de „cu bun simţ”, încât e .. perfect! În Praga, şi tramvaiele sunt la fel. Autobuzele nu le-am folosit. Ai o hartă, ştii destinaţia, eşti atent la direcţie şi te-aşezi pe peronul potrivit, n-ai cum să încurci ceva. Totul este marcat: locul în care te afli, direcţia de mers. E simplu...

Şi da, nu e nimic exagerat dacă spui că n-ai vreme să te plictiseşti şi nici motive. Pentru că ai mereu de ales: muzee, plimbări în oraşul vechi - The Old Town, adică Stare Mesto, la castele, adică Prazsky hrad, pe Charles Bridge, alias Karluv most, în Wenceslas Square - Vaclavske namesti sau Lesser Quarter - Mala Strana. Ai de ales între berea blondă, cea brună şi mixtă, între Becherovka (o licoare tradiţională obţinută din ierburi), Jagermeister  (da, e băutură nemţească, dar şi goulache-ul e unguresc şi ţi-l servesc cu tot atâta mândrie de parcă ar fi producţie proprie), vin şi alte delicii lichide. Ai de ales între tot soiul de mâncăruri, multe din ele, ce-i drept, din bucătăria internaţională. Da’s bune oricum. Poţi să te opreşti pe o străduţă lăturalnică, cum este Golden Lane, să te holbezi spre cer ca să vezi, undeva în Stare Mesto, the Hanging Man (Freud) al lui David Cerny, care mai are şi alte astfel de minunăţii în Praga, sau să hoinăreşti – în orice moment al zilei sau nopţii – pe  malul Vltavei. Poţi să intri în barurile micuţe de care te-mpiedici la fiecare pas şi să stai la o măsuţă, străin, tăcând, adulmecând, savurând, neştiut de nimeni. Poţi să mergi la operă, la balet, să asculţi jazz sau rock. Şi fiecare seară va fi altfel decât celelalte. În Praga regăseşti, într-un anumit fel, câte ceva din Viena, din Paris, din Amsterdam...
Şi pentru orice alegi, preţurile sunt mai mici. Spre exemplu, berea. O poţi cumpăra cu 35-45 de coroane, adică mai puţin de doi euro. O porţie de paste cu creveţi, un pahar cu vin alb şi un aperitiv (pe care nu-l comanzi, dar pe care-l plăteşti!!!) plus bacşiş te poate costa 200 de coroane. Nici biletele de intrare în muzee nu sunt atât de scumpe ca în alte capitale europene. Aşa că…

Una peste alta, „oraşul de aur”, „oraşul celor 100 de clopotniţe” şi cum i s-o mai spune e savuros. Eu aşa l-am descoperit: boem, cu trecut, cu poveşti, puţin elegant şi cochet, puţin extravagant şi incitant, uşor alunecos. Parcă te-ai fi vrut pierdut cu două sute de ani în urmă, deschizând o uşă dintr-o clădire cu acoperiş colorat şi dantelat (şi nu e nici o metaforă aici) sau mergând pe pietrele de râu şi ascultând freamătul lumii. Şi n-am plătit scump pentru asta.

La ce strâmbi din nas în Praga (sau la ce-am bombănit eu)

-        la faţa aproape nepăsătoare a chelnerilor/ ospătarilor/ barmanilor/ vânzătorilor. Undeva, într-un magazin de suveniruri, un băiat sârb care-şi făcea studiile în Praga, mi s-a plâns (eram cumva de-a lui, mai aproape de casă. Înţelegeam) că cehii-s „naşpa”: nu-ţi zâmbesc, nu se poartă frumos, nu le plac străinii. O amică pe care am cunoscut-o în Praga a replicat: „Da, e-adevărat, dar atunci când îţi vei face un prieten ceh îl vei avea pe viaţă. Nu ştiu cum e mai bine....”
-        la modul în care îţi servesc un aperitiv într-un restaurant, deşi nu l-ai comandat, iar la final ţi-l trec pe nota de plată. Şi nu, nu fac asta doar cu străinii (am verificat). Dacă nu te-ai înfruptat suficient din licioarea brună-blondă, ai putea avea senzaţia că eşti luat de fraier.
-        la chiocşurile de schimb valutar. Atenţie la comisioane! Atenţie la paritate! N-aţi vrea să primiţi 17 coroane în loc de 24, spre exemplu, pentru un euro. Dacă n-aţi plecat cu CZK (coroane cehe) din ţară (puteţi găsi la bănci, BCR-ul spre exemplu are cu siguranţă), cele mai „safe” sunt ATM-urile şi băncile. În multe locuri se poate plăti cu cardul.
-        unii (ghiduri, site-uri, agenţii de turism, ghizi etc.) spun că trebuie să te fereşti de hoţii de buzunare. Eu nu i-am întâlnit, dar cu siguranţă nu e un anunţ pe care să nu-l auzi şi în alte capitaler/ oraşe ale lumii
-        s-ar putea ca unii să vă spună că cehilor nu prea le plac românii. Deşi cu siguranţă Praga are parte de mult mai puţini români decât are Parisul, Londra, Bruxellesul, Atena sau Roma. În plus, n-am întâlnit pe nimeni cerşind sau făcând altceva. Adică n-am văzut. Or fi fost în vacanţă....


Ce-aş verifica înainte dacă n-aş şti din alte surse încotro mă-ndrept:
- Despre Praga: http://www.praguewelcome.cz/en/ şi (de preferat! ca jurnaliştii, din surse diferite)/ sau http://www.czechtourism.com/
- Transportul public. Pentru detalii, daţi un google pe: http://www.dpp.cz/en/ sau http://www.cedaz.cz/photogallery-en-transport-airport-prague.php
- Timpul! Dacă nu vă presează, vizitaţi şi ceva din împrejurimi. Spre exemplu, la numai 60 de kilometri (drumurile sunt OK, nu faci o veşnicie până la destinaţie), se află un fost lagăr de concentrare, în Terezin: http://www.terezin.cz/en/index.asp

vineri, 14 ianuarie 2011

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Bulgaria iarna... & Oscar - Ski, Bansko, ianuarie 2011

"We are the champions, my friends..." Asa incepe si se termina povestea aceasta...

Apres ski... al doilea pahar de vin... 
Este ultima zi, maine plecam spre Bucuresti. Ma doare un pic mai tare genunchiul, dar soarele compenseaza durerea si micile disensiuni intre prieteni. Este foarte reconfortant sa faci plaja inconjurat de zapada si sa auzi un "turn Babel" in jurul tau, dar toata lumea sa fie cu zambetul pe buze...

Drumul spre Bansko a fost picantat cu o peripetie... A nins, si la fel ca in Romania, iarna din ianuarie i-a luat pe nepregatite pe vecinii (de suferinta) nostri bulgari. Nu distingeam sub zapada bordura de pe marginea drumului, astfel incat m-am trezit facand rotiri cu masina... 1080 de grade... nu mai detaliez, a fost senzatie oricum... De aici au inceput pe parcusul vacantei tot felul de glume, gen... "ne mai invartim si noi de-o bere pe aici?" sau "invarte-te mai repede sau lasa-l pe Marcel s-o faca!"...

Am regasit Bansko pentru a 3-a oara. La fel de primitor. La fel si Teddy House, un loc dragut  mai ales prin "dragutenia" oamenilor care-l pastoresc. Svetla - managerul micului hotel - este la fel de saritoare ca-n ultimele dati, iar Tedy (personaj nou) are un mod inedit de a ma distra de fiecare data: dand din cap precum noi a "nu", ea de fapt afirma cu zambetul pe buze... dar noi... "cum nu mai e bere?", "nu e buna mancarea? sau rachia?" Apoi ne dam seama ca totul e ok.

Zilele au trecut repede, invataceii au prins drag de ski, dar au avut de luptat seara pentru a nu cadea rapusi de oboseala, cei mai avansati si-au testat limitele pe partii mai grele... Cozile la telegondola erau uitate cand alunecai pe zapda, insa fiecare dintre noi (la rece) putem "aduce" imbunatatiri acestui loc, chiar daca este de departe superior statiunilor noastre...

Serile sunt ocupate de jocuri si bucataria traditionala bulgara... "Risc", poker si mai ales "Mafia"... "Criminalii" isi fac loc rand pe rand printre noi, creind discutii in cupluri: "Nu pot sa cred ca m-ai omorat iar"! ;)) Eu m-am saturat sa fiu "politist" pentru ca exista marele risc ca si atunci cand nu sunt sa fiu ucis din prima runda, pentru ca aveam "mirosul" mai ascutit...

Ieri am avut sesiune foto pe partie, deci vor aparea si fotografii! Am cazut special pentru fotografie pentru ca in celelalte doua dati pe bune nimeni nu era pe faza cu aparatul...
Ma intind din nou la soare... apoi mai dau o tura pe partie pentru a-mi lua la revedere de la zapada si bucuria pe care mi-o da!

***
Oscar - Ski, Bansko, ianuarie 2011

Acestea sunt si nominalizarile si castigatorii (cele de anul trecut sunt aici):

Cele mai gratioase cazaturi: Ofelia, cazatura din categoria "bolovan", la prima iesirea din telegondola :)) )
Cel mai somnoros: dimineata - Andrei (partia se deschide dupa 12, nu? :)) ), seara -  Bondarica & Ofelia (Si nu-ti trec porecla!:P)
Cel mai fain mers "de dupa": Bondarica (ca un robotzel ;)) )
Cea mai dureroasa cazatura: Sergiu (si nu a fost una de la ski, ci cu capu' de un scaun! Auch! )
Cele mai multe beri baute pe partie: Nu se acorda! ( N-a fost Coco! :P) Premiul se va numi "Coco".
Cel mai "ratacitor": Recu  (slabutz, 10 minute de ratacire + 5 min pana a luat o harta pentru a gasi hotelul)
Cel mai "vinovat": Alina (chiar si cand era povestitor era votata pentru "criminal")
Cel mai mare "mancator de zapada": Nu se acorda! Si se inlocuieste cu "kamikaze": Sergiu! :P
Cei mai nesimtiti: "moldovenii" care au indus in eroare grupul legat de "taxi"...
Cei mai ok: Tedy (благодаря!) & Svetla
Cel mai "invartitor": Maaaaarceeeeel!(Rez, Titi-Rez!)

Top ziceri:
1. Nu-ti baga **** in ea de partie ca mergi in plug! (Recu) :))
2. Say "hello" to my little friend! (un necunoscut care se tara cu o placa... Este replica lui  Tony Montana din "Scarface")
3. "Tata a fost miliatian 40 de ani" (Andrei - scuza suprema la "mafia")
Mentiunea1: "Aia era partie neagra! Mai aveam putin si ma rugam sa faca scari!" (Sergiu, referitor la o bucata din partia 5...)
Mentiunea2: "M-am pus pe schiuri, am (a)prins un fir de iarba... si am picat..." (Sergiu)

vineri, 7 ianuarie 2011

La multi ani si la multe "descoperiri"!

La multi ani sanatosi! 2011 sa va aduca multe descoperiri si bucurii!

Eu imi propun sa va povestesc cat mai multe despre locurile in care ajung si nu numai atat: incerc sa strang mai multi priteni care sa impartaseasca experientele lor, sa ne spuna povesti din calatoriile lor, sa ne arate fotografii... sa ne faca pofta "de duca"!

Pentru inceptul acesta de an astept cateva impresii ale unui strain despre Romania, dupa ce a vazut tara noastra de 4-5 ori in ultimii 10 ani, o "corespondenta" din Praga, ceva dinspre Asia... apoi mai vedem!

Sa ne "descoperim" cu bine!